Să te iubesc, să mă iubeşti, şi să mă ierţi... de Emil Brumaru

Să te iubesc, să mă iubeşti, şi să mă ierţi, Îmi spui, şi prin păduri să nu mă laşi, Fiindcă mă pierd, mi-s sînii mici şi laşi, Oh, cracii şlefuiţi devin inerţi, Voinţa-mi se topeşte lîng-un şarpe, Mă scurg întreagă-n spume ca izvorul Ce-n treacăt îl atinge cu piciorul Vreun zmeu plin de blazoane şi eşarfe Fin adiate-n limbile lui roşii, Zmulse-n amoruri fragede cu zîne; Din trupul meu călduţ nu mai rămîne Decît o ceaţă bîjbîită de botgroşii Ascunşi după ciuperci otrăvitoare, Doar scorburi care răspîndesc duhoare... Şi-un singur suflet, rupt, în noi doi moare...